200 de oameni lucrează zilnic pe șantierul Centurii Sighișoarei, lucrările sunt în grafic

K Petronela
2 Min Read

Lucrările la Centura Sighișoarei avansează conform graficului

Varianta ocolitoare a municipiului Sighișoara, cu o lungime de 13,057 km, prinde contur, iar peste 200 de oameni lucrează zilnic pe șantier. Lucrările se desfășoară în mai multe puncte ale traseului, iar constructorul a dat asigurări că investiția este în grafic.

Amploarea lucrărilor este ilustrată de o serie de cifre și detalii tehnice: au fost realizați 16 km de drumuri tehnologice, necesare desfășurării lucrărilor, iar în total vor fi forați aproape 5.000 de piloni, cu trei diametre diferite și lungimi adaptate condițiilor din teren. De asemenea, vor fi construite peste 5 km de ziduri de sprijin din beton pentru consolidarea și stabilizarea terenului.

Pentru realizarea investiției sunt necesari 120.000 de metri cubi de beton, iar volumul de material excavat se ridică la aproximativ 1 milion de metri cubi. Lucrările sunt organizate în două șantiere, pentru a putea fi desfășurate în paralel, iar materialele utilizate sunt românești.

Proiectul include și câteva structuri importante: cel mai lung viaduct va avea 176 de metri, la o înălțime maximă de 12 metri, iar peste râul Târnava Mare va fi construit un pod cu o lungime de 126 de metri și tablier metalic. Totodată, sunt prevăzute o pasarelă, un pasaj de 75 de metri peste calea ferată și două parcări, dotate cu cele necesare.

Centura Sighișoarei va avea câte o bandă pe sens, iar pe unele porțiuni de urcare – două benzi pe sens. Aceasta va asigura legătura între DN13, în zona Albești, și DN13, în apropiere de Hetiur. Odată finalizată, va permite devierea traficului de tranzit în afara municipiului, reducând aglomerația de pe străzile Sighișoarei.

Valoarea lucrărilor este de 259,23 milioane de lei, fără TVA, iar termenul contractual de execuție este de 31 de luni. Ordinul de începere a fost dat în 6 martie 2026. Potrivit deputatei Dumitrița Gliga, care a verificat stadiul lucrărilor pe teren, constructorul a asigurat că această investiție, atât de așteptată de locuitori, este în grafic.

Share This Article