Sala de fitness a cerut: 10 parcări pe Călărașilor devin cu plată

K Petronela
2 Min Read

Zece locuri de parcare de pe Călărașilor ar putea deveni cu plată, la cererea unei săli de fitness

Primăria Târgu Mureș a supus dezbaterii publice un proiect de hotărâre care prevede ca zece locuri de parcare situate pe strada Călărașilor, în dreptul imobilului cu numerele 112-114, să fie incluse în regimul parcărilor cu plată. Locurile se află pe trotuar și urmează să fie încadrate în Zona 2 a parcărilor cu plată din municipiu, zonă din care strada Călărașilor face deja parte.

Potrivit referatului de aprobare, demersul a pornit de la o solicitare scrisă a firmei SC SkyGym SRL, care își desfășoară activitatea la această adresă. Compania s-a plâns că mașinile parcate neregulamentar în dreptul intrărilor auto și pietonale îi afectează activitatea. Autoritățile locale susțin că, odată introdusă taxa, locurile vor fi administrate mai bine, iar staționarea haotică din fața intrărilor ar urma să se reducă.

Solicitarea a fost transmisă către Administrator Imobile și Piețe SRL, societatea deținută de Consiliul Local care administrează parcările cu plată din oraș. Societatea a solicitat apoi avizul Comisiei de circulație a municipiului, care a aprobat propunerea pe 13 august 2026.

Proiectul completează regulamentul de funcționare al parcărilor cu plată din Târgu Mureș, aprobat de Consiliul Local în martie 2023, prin adăugarea celor zece locuri în lista parcărilor din Zona 2. După încheierea dezbaterii publice, proiectul va intra pe ordinea de zi a unei ședințe a Consiliului Local, unde consilierii vor decide dacă cele zece locuri devin sau nu cu plată.

Share This Article