Târgu Secuiesc: 1 milion de euro pentru estetica urbană

K Petronela
4 Min Read

Centrul istoric al Târgu Secuiesc intră în reabilitare printr-un proiect de un milion de euro

Zona centrală a Municipiului Târgu Secuiesc va beneficia de o investiție de aproximativ un milion de euro, în urma semnării unui contract de finanțare cu Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru, autoritatea de management a Programului „Regiunea Centru” 2021 – 2027. Proiectul vizează dezvoltarea integrată și sustenabilă a centrului urban și are ca obiectiv principal fluidizarea traficului și îmbunătățirea esteticii urbane.

Contractul finanțează proiectul „Modernizarea și reabilitarea centrului istoric al municipiului Târgu Secuiesc”, încadrat în Prioritatea 8: „O Regiune Atractivă”, Acțiunea 8.1 – Dezvoltare urbană integrată prin regenerarea spațiilor publice, punerea în valoare a patrimoniului, infrastructurii culturale și a potențialului turistic din municipiile Regiunii Centru.

Valoarea totală a proiectului este de 5.225.288,53 lei. Din această sumă, finanțarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) se ridică la 2.420.732,37 lei, iar finanțarea nerambursabilă din bugetul de stat este de 370.229,65 lei. Diferența până la valoarea totală reprezintă contribuția beneficiarului.

Intervenții concrete în Piața Gábor Áron

Proiectul vizează reabilitarea pieței centrale a municipiului, în prezent suprasolicitată de traficul auto și de parcările aferente, care nu funcționează ca o piață civică și nu reprezintă un punct de atracție pentru un centru istoric urban. În partea sudică a pieței Gábor Áron vor fi realizate mai multe intervenții: desființarea fântânii arteziene existente și reorganizarea sensului giratoriu din zona fântânii într-o circulație pe două sensuri, realizarea conexiunilor cu strada Independenței și Piața Gábor Áron, reamenajarea trotuarelor și a spațiilor verzi, lucrări de accesibilizare pentru persoanele cu dizabilități și reabilitarea rețelei de iluminat public și arhitectural.

De asemenea, se vor repozitiona parțial unele rețele de utilități, se va realiza un sistem de irigare pentru noile spații verzi și se va amplasa mobilier urban. Investiția va beneficia de toți cei peste 16.000 de locuitori ai municipiului, precum și de turiștii și persoanele care tranzitează zona.

Un oraș al meșteșugarilor, transformat într-un reper turistic

Municipiul Târgu Secuiesc este recunoscut ca oraș al meșteșugarilor, cu o arhitectură urbană deosebită, cea a curților, și se transformă într-un reper turistic al județului Covasna prin investiții care pun în valoare patrimoniul construit, dau funcționalitate crescută tramei stradale și îmbunătățesc estetica orașului. În acest an au fost recepționate lucrările de reabilitare a clădirii fostei cazărmi, destinată ca nouă locație pentru Muzeul Breslelor, o investiție finanțată cu peste 30,6 milioane de lei prin programele regionale 2014 – 2020 și 2021 – 2027, derulate de ADR Centru.

În proximitatea acestui obiectiv, primăria Târgu Secuiesc implementează două proiecte de revitalizare a tramei stradale și spațiilor verzi: reamenajarea pieței centrale, al cărei contract de finanțare, în valoare totală de aproape un milion de euro, a fost semnat recent, și parcul Józsiás Molnár, pentru care contractul de finanțare de aproape 1,5 milioane de euro a fost semnat în urmă cu un an.

Un atu suplimentar pentru Târgu Secuiesc este proximitatea altor atracții turistice din zonă, cum sunt Băile Bálványos, Muzeul Etnografic Cernat, lacul Reci, Lacul Sfânta Ana sau Tinovul Mohoș, ceea ce îl face un bun punct de plecare pentru explorarea zonei.

Procesul de regenerare urbană este considerat critic pentru creșterea calității vieții, a atractivității turistice și a competitivității economice în interiorul oricărui oraș. Prin regenerare trebuie să se valorifice cu prioritate specificul arhitectural local, să se faciliteze mobilitatea pietonală și adaptarea fondului construit și a spațiului public la nevoile populației.

Share This Article