Ștafeta Veteranilor Invictus ajunge luni la Târgu Mureș, după aproximativ 100 de kilometri de alergare
Ștafeta Veteranilor Invictus va sosi luni, 12 octombrie 2026, în jurul orei 18:00, la Târgu Mureș, după ce alergătorii vor parcurge aproximativ 100 de kilometri de la Odorheiu Secuiesc. Evenimentul va fi marcat printr-o ceremonie de primire în fața Primăriei Târgu Mureș, la care sunt invitați să participe locuitorii municipiului.
Voluntarii Invictus România vor aduce în oraș Ștafeta Galbenă, simbol al respectului și recunoștinței față de militarii căzuți în Primul și Al Doilea Război Mondial, precum și față de cei care și-au pierdut viața în teatrele de operații din istoria recentă.
Luni, între orele 17:00 și 18:00, alergătorii vor traversa traseul Livezeni – Piața Victoriei, iar târgumureșenii sunt invitați să îi întâmpine, să îi încurajeze sau chiar să li se alăture pe o porțiune a traseului. Ceremonia oficială de primire a Ștafetei Galbene va avea loc la ora 18:00, în fața sediului Primăriei Târgu Mureș.
Marți, 13 octombrie, de la ora 08:30, în Piața Teatrului, va fi organizată ceremonia de plecare a ștafetei spre Mediaș, următoarea etapă a traseului.
Ștafeta Veteranilor Invictus este un proiect național dedicat cinstirii eroilor României, care reunește militari, veterani, voluntari și susținători ai mișcării Invictus. Evenimentul promovează solidaritatea, spiritul de echipă și respectul față de cei care au servit România, mesajul participanților fiind că sacrificiul eroilor nu trebuie uitat.
