Clacă tradițională la desfăcatul și măcinatul porumbului, reconstituită la muzeu
La muzeu a fost organizată o clacă menită să readucă în actualitate procesul tradițional al prelucrării porumbului, de la desfăcat și sfărmat până la măcinare. Evenimentul a implicat toate etapele legate de acest proces și practicile locale, la activitate participând elevi și cadre didactice de la Școala Gimnazială Florea Bogdan din Reghin.
Mămăliga, preparată din făina de porumb, a fost mult timp utilizată în alimentația tradițională, înlocuind pâinea din motive economice. În satele din Transilvania, tradiția pâinii din făina de grâu a rămas totuși cea mai importantă, spre deosebire de alte regiuni ale țării.
Porumbul se recolta toamna, după Ziua Sfântei Parascheva, pe 14 octombrie, se depănușa și se depozita. Uneori, toamna târziu sau primăvara, se organiza clacă la „sfărmatul cucuruzului”. Boabele de porumb se măcinau apoi la moară și se obținea făina.
Activitatea reprezintă continuarea unui demers mai vechi despre lumea satului și clăcile de toamnă, inițiat anul trecut, când organizatorii s-au deplasat acasă la Mărioara Fodor și Emilia Sorlea din Pietriș Vale, acolo unde începe munca de recoltare.
