Incendiu într-un apartament din Târgu Mureș: o persoană de 85 de ani se afla în stop cardiorespirator
Un incendiu a izbucnit în dimineața zilei de 4 noiembrie, în jurul orei 06:10, într-un apartament situat pe strada Brașovului din municipiul Târgu Mureș. Pompierii militari mureșeni au fost solicitați să intervină după ce o persoană a fost surprinsă în interiorul locuinței cuprinse de flăcări.
La fața locului au fost mobilizate forțe importante: pompierii din cadrul Detașamentului Târgu Mureș au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o autospecială de descarcerare, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțimi, precum și o ambulanță SMURD.
Incendiul s-a manifestat la nivelul patului în care se afla victima, o persoană în vârstă de aproximativ 85 de ani. Pompierii au reușit să lichideze focul și să scoată victima din apartament.
Persoana se afla în stop cardiorespirator în momentul extragerii și a fost predată echipajelor medicale, care au început imediat manevrele de resuscitare. La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă, iar manevrele de resuscitare continuă.
Nu a fost necesară evacuarea celorlalți locatari ai imobilului. După stingerea incendiului, pompierii au efectuat operațiuni de ventilare pentru evacuarea fumului acumulat în apartament și pe casa scării.
