O tânără kenyancă a mulțumit la Luduș românilor care i-au schimbat destinul
Talaso Denge Gorai, o tânără de 24 de ani din deșertul Chalbi, din nordul Kenyei, care a primit la botez numele Tereza, a venit în România pentru a spune „mulțumesc” preotului greco-catolic Valer Sorin Russu, din Luduș, și românilor care au sprijinit proiectul „Kenya – apă pentru oamenii deșertului”. Ea a petrecut două săptămâni în țară, a vizitat școli, printre care Colegiul Național „Unirea” din Târgu Mureș, a intrat în casele oamenilor și a participat la slujbele duminicale, unde a cântat, a dansat și a depus mărturie în fața credincioșilor.
Proiectul a început pe 4 august 2018, când preotul Valer Sorin Russu, care slujește de aproape trei decenii în Biserica Greco-Catolică „Sfântul Apostol Petru” din Luduș, a lansat o campanie umanitară pentru comunitățile afectate de secetă. Primul transport de apă a ajuns la Mangudo, unde trăiau 4.200 de oameni, dintre care 2.500 erau copii, iar lipsa apei provoca zilnic moartea a 10-20 de copii. După ce a postat noaptea imaginile pe internet, până dimineață se strânseseră bani pentru încă patru transporturi, iar sprijinul s-a multiplicat ulterior.
Prin colaborarea cu preotul misionar Aurelian Herciu, din partea Diecezei Romano-Catolice de București, aflat în misiunea din Hurri Hills, și cu părintele Cristi, intervenția de urgență s-a transformat într-un amplu program de reconstrucție comunitară. Din donațiile românilor au fost instalate rezervoare permanente de apă, s-au ridicat școli și grădinițe, se trimit alimente și se acordă zeci de burse școlare. Aproximativ 70-80 de burse școlare și universitare au fost acordate copiilor din triburile Gobora și Gabra, iar părintele Sorin are grijă să dubleze fiecare transport de apă și fiecare bursă pentru a menține pacea între cele două comunități.
În comunitățile izolate din Demo și Burgabo, unde misionarii români au pătruns în ultimii doi ani, oamenii nu mai văzuseră niciodată un om alb sau o mașină. Drumurile poartă nume precum drumul leilor, drumul hienelor sau drumul oaselor, iar ajungerea cu ajutoarele în inima deșertului presupune un pericol permanent. Într-un loc în care oamenii nu au aproape nimic, preotul din Luduș a descoperit o filosofie de viață simplă: un bătrân al satului i-a spus că oamenii cunosc două realități, răsăritul și apusul soarelui, iar ce se întâmplă între ele este voia Domnului.
Pentru Tereza, întâlnirea cu misionarii români a fost linia de demarcație dintre stagnare și viitor. Terminase liceul și stătea acasă, pentru că nu își putea permite să continue studiile; după ce preotul misionar a ajuns în Kenya, a mers la colegiu și mai târziu a început să lucreze alături de misionari. Astăzi este absolventă de studii superioare, stăpânește calculatorul, contabilitatea și muzica, este catehet în Dieceza de Marsabit și cel mai important translator al misionarilor români, traducând din swahili în dialectele locale ale fiecărui trib. Vizita în România a fost un cadou oferit înainte de nunta pe care o va avea anul viitor.
Obișnuită cu temperaturi de 35-40 de grade Celsius, Tereza a aterizat în plină toamnă târzie, la minus 4 grade, iar doar frigul a convins-o să renunțe la hainele tradiționale. „Sunt impresionată de oameni, de bunătatea lor și de inima lor bună. Îmi place această țară și mi-ar plăcea să rămân, dacă ar exista această posibilitate”, a mărturisit ea. Tereza a adus și recunoștința parohiilor Turbi, Maikona și Bada Hurri, pentru care apa înseamnă supraviețuire, subliniind că ajutorul românilor este „o binecuvântare, un har deschis”.
Rezultatele celor peste șapte ani de proiect sunt vizibile: există absolvenți de medicină, asistenți medicali, profesori, învățători, educatori și un inginer în agricultură, iar prima bursieră a proiectului lucrează în Ministerul Agriculturii de la Nairobi. Printre poveștile misiunii se numără și cea a unui tânăr paraplegic din deșert, respins de comunitatea sa; după operații multiple la Nairobi, misiunea i-a plătit doi ani de școală de frizerie și i-a amenajat o frizerie în sat, unde oamenii vin acum să se tundă la el.
Preotul Valer Sorin Russu spune că reușește să mobilizeze oamenii prin încrederea construită în timp: este oprit pe stradă de necunoscuți care îi dau bani pentru proiect, în stații de benzină sau în magazine. Celor care îl întreabă de ce nu ajută copiii din România le răspunde că timp de 20 de ani s-a ocupat de copiii cu dizabilități, de oamenii în vârstă, de cantina socială și de centrul de îngrijire la domiciliu din Luduș. „Noi suntem ca o picătură în ocean, dar ce putem să rezolvăm și este la îndemâna noastră, rezolvăm”, a spus el.
În curând, Tereza se va întoarce în căldura deșertului Chalbi pentru a-și pregăti nunta și a-și continua munca de catehet. Comunitatea sa dedică sâmbăta rugăciunii pentru binefăcători, iar tânăra promite că, la întoarcere, va depune mărturie despre bunătatea și generozitatea oamenilor pe care i-a întâlnit în România.
