ANAF trimite notificări pentru „taxa pe lux”. Proprietarii au 15 zile să depună declarația

K Petronela
1 Min Read

ANAF trimite notificări pentru „taxa pe lux”. Proprietarii au 15 zile să depună declarația

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a început să trimită notificări proprietarilor care nu au depus formularul 216, necesar pentru declararea impozitului special pe bunurile de valoare mare, cunoscut drept „taxa pe lux”.

Sunt vizate, printre altele, persoanele fizice care dețineau, la 31 decembrie 2025, locuințe cu o valoare impozabilă mai mare de 2,5 milioane de lei. Termenul de depunere a declarației pentru anul 2026 a expirat la 30 septembrie.

Contribuabilii care primesc notificări au la dispoziție 15 zile de la primirea documentului pentru a depune formularul 216. În caz contrar, ANAF poate stabili din oficiu impozitul datorat, iar proprietarii riscă și sancțiuni contravenționale.

Pentru locuințe, taxa este de 0,9% din suma care depășește plafonul de 2,5 milioane de lei. De exemplu, pentru o proprietate cu valoarea impozabilă de 3 milioane de lei, impozitul special este de 4.500 de lei. Calculul se face în funcție de valoarea impozabilă a locuinței, nu de prețul acesteia pe piața imobiliară.

Persoanele care au depus deja declarația și și-au îndeplinit obligațiile fiscale nu trebuie să dea curs notificării.

Share This Article