Campusul Școlii „Europa” – Liceul „Brâncuși” intră în reabilitare. Lucrări de 18,5 milioane de lei
Primăria Târgu Mureș a lansat licitația pentru proiectarea și execuția lucrărilor de reabilitare integrală a clădirilor de pe strada Victor Babeș nr. 11, unde își desfășoară activitatea Școala Gimnazială „Europa” și Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”. Valoarea totală estimată a contractului se ridică la 18,52 milioane de lei.
Cea mai mare parte a acestei sume, respectiv 16,63 milioane de lei, este alocată pentru construcții și instalații. Firma câștigătoare va asigura atât proiectarea, cât și executarea efectivă a lucrărilor, iar durata contractului este stabilită la 20 de luni.
Garanția de bună execuție reprezintă 10% din valoarea contractului fără TVA. Oferta câștigătoare va fi desemnată pe baza raportului calitate-preț, unde prețul are o pondere de 40%, iar componenta tehnică totalizează 60%, fiind împărțită în două criterii de câte 30%.
Firmele interesate pot depune ofertele până pe data de 10 noiembrie.
