Ludușul construiește un parc fotovoltaic de 6,8 milioane de lei

K Petronela
2 Min Read

Ludușul construiește un parc fotovoltaic de 6,8 milioane de lei pentru instituțiile publice

Orașul Luduș va construi un parc fotovoltaic destinat producerii de energie pentru consumul propriu al instituțiilor publice. Consiliul Local a aprobat în ședința din 29 septembrie studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici ai proiectului „Înființare parc fotovoltaic în orașul Luduș”.

Hotărârea a fost votată în unanimitate de toți cei 13 consilieri prezenți. Primăria intenționează să solicite finanțare prin Fondul pentru Modernizare, în cadrul unui program dedicat panourilor solare cu baterii de stocare pentru instituții publice, al cărui ghid de finanțare a fost lansat pe 11 septembrie.

Valoarea totală a proiectului este de 6,79 milioane de lei, însă doar 2,29 milioane de lei reprezintă cheltuieli eligibile, care pot fi acoperite din finanțare. Restul de 4,5 milioane de lei, aproximativ două treimi din total, sunt cheltuieli neeligibile. Sursele de finanțare prevăzute în hotărâre sunt bugetul local, Fondul pentru Modernizare și bugetul de stat.

Parcul va avea o putere instalată de 0,4 megawați și baterii de stocare cu o capacitate de 860 kWh. Producția estimată este de aproximativ 409 MWh de energie pe an, ceea ce reprezintă circa 72% din consumul anual al instituțiilor incluse în proiect, estimat la 570 MWh. Pe întreaga perioadă de referință a proiectului ar urma să fie produși peste 8.180 MWh.

Conform documentației, parcul va reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu aproximativ 241 de tone de CO2 pe an. Lucrările ar urma să dureze 12 luni.

Share This Article