Mureșul, într-una dintre regiunile cu cea mai mare speranță de viață din România
Județul Mureș se numără printre zonele țării cu cea mai ridicată speranță de viață la naștere. Conform celor mai recente date Eurostat, incluse în Regional Yearbook 2026, Regiunea Centru, din care face parte și județul Mureș, are o speranță de viață estimată la 77 de ani, a doua valoare ca mărime din România, după București-Ilfov.
Pe primul loc în clasamentul național se situează București-Ilfov, cu 77,8 ani, urmat de Regiunea Centru, cu 77 de ani. Podiumul este completat de Sud-Vest Oltenia, cu 76,9 ani.
La polul opus, cele mai scăzute valori ale speranței de viață se înregistrează în regiunile Nord-Est, cu 75,5 ani, și Sud-Est, cu 75,7 ani. Diferența dintre București-Ilfov și Nord-Est ajunge astfel la 2,3 ani.
La nivelul Uniunii Europene, speranța medie de viață a fost în 2024 de 81,5 ani, depășind nivelul din perioada anterioară pandemiei. România continuă însă să se confrunte cu o mortalitate prematură ridicată și cu o pondere mare a deceselor provocate de bolile sistemului circulator.
Datele Eurostat mai arată că, în toate regiunile din România, speranța de viață a bărbaților se menține sub 76 de ani, iar diferențele dintre femei și bărbați rămân printre cele mai mari din Uniunea Europeană.
