Picturi murale inspirate de Brâncuși, finalizate la Târgu Mureș. Vernisaj pe 31 octombrie

K Petronela
2 Min Read

Două picturi murale inspirate de Brâncuși, finalizate la Târgu Mureș

Echipa Visual-Light CREW a finalizat cele două lucrări de artă urbană realizate în cadrul proiectului „Metamorfoze 7 – Pe urmele maestrului”, desfășurat în cartierele Dâmbu și 7 Noiembrie din Târgu Mureș. Ediția din acest an este inspirată de opera sculptorului Constantin Brâncuși, la împlinirea a 150 de ani de la nașterea artistului.

Două posturi de transformare a energiei electrice au fost transformate în lucrări de artă urbană, unul pe strada Lămâiței nr. 15, iar celălalt pe strada Făget nr. 10–12, în apropierea Serpentinei Vechi.

Vernisaj pe 31 octombrie, pe strada Lămâiței

Publicul este invitat sâmbătă, 31 octombrie 2026, de la ora 16:00, la vernisajul organizat pe strada Lămâiței nr. 15, în cartierul Dâmbu. Evenimentul va include prezentarea picturilor murale și a conceptului artistic, explicații despre inspirația din opera lui Brâncuși, dar și o experiență de realitate augmentată (AR), prin care vizitatorii vor putea descoperi conținutul digital asociat lucrărilor. Programul va fi completat de un workshop creativ, deschis participanților.

Aproape 20 de voluntari implicați în proiect

Proiectul a reunit aproape 20 de voluntari, alături de artiști, sponsori și parteneri locali. Potrivit organizatorilor, implicarea comunității a contribuit la finalizarea celor două intervenții artistice și la dezvoltarea proiectului, ajuns la cea de-a șaptea ediție.

Prin proiectul Metamorfoze, Visual-Light CREW urmărește revitalizarea unor spații urbane și apropierea artei contemporane de comunitate, transformând construcții obișnuite în puncte de interes artistic.

„Metamorfoze nu înseamnă doar ceea ce rămâne pe pereți, ci și comunitatea care se construiește în jurul lor”, au transmis reprezentanții Visual-Light CREW, mulțumind voluntarilor, sponsorilor și partenerilor implicați.

Proiectul „Metamorfoze 7” este cofinanțat de Primăria Municipiului Târgu Mureș și beneficiază de sprijinul mai multor parteneri locali.

Share This Article