Întrerupere a furnizării apei pe strada Terasei din Reghin
Compania AQUASERV S.A. Sucursala Reghin anunță consumatorii că furnizarea apei potabile va fi sistată pe strada Terasei din Reghin, în data de 23 octombrie 2026, între orele 07:00 și 18:00, potrivit unei estimări.
Întreruperea este determinată de lucrări programate pe rețeaua de distribuție, respectiv de cuplarea unei conducte de alimentare cu apă potabilă.
Compania atrage atenția că, la repunerea în funcțiune a rețelei, apa va prezenta suspensii și culoare, din cauza antrenării depunerilor din conducte. Fenomenul poate apărea atât pe străzile menționate, cât și pe străzile învecinate acestora.
Reprezentanții companiei precizează că această apă poate fi folosită în scopuri menajere și își cer scuze pentru disconfortul creat, mulțumind totodată consumatorilor pentru înțelegere.
